Forumul Moldo-Luxemburghez al oamenilor de afaceri și negocierile privind aderarea la UE a RM

2024-06-26 14:42
Forumul Moldo-Luxemburghez al oamenilor de afaceri și negocierile privind aderarea la UE a RM

Autoritățile din Republica Moldova și Marele Ducat de Luxemburg au convenit să organizeze un forum moldo-luxemburghez al oamenilor de afaceri până la sfârșitul anului, pentru a atrage noi investitori în economia Moldovei. Premierul Dorin Recean și ministrul luxemburghez Xavier Bettel au discutat despre extinderea colaborării în sectorul energiei verzi și financiar-bancar, în marja primei Conferințe Interguvernamentale R. Moldova — UE. Bettel a asigurat sprijinul Luxemburgului pentru modernizarea și creșterea nivelului de trai în Moldova. La finalul întâlnirii, un protocol de actualizare a Acordului privind evitarea dublei impuneri a fost semnat pentru a îmbunătăți mediul investițional și a stimula relațiile economice bilaterale.

Ar putea urma exemplul Luxemburgului și alte state, din cele 27 membre, ale Uniunii Europene și să încheie acorduri reciproce cu Republica Moldova în domeniul cooperării economice sectoriale.

Iurie Barbaroș, jurnalist Teleradio-Moldova, a preluat un interviu de la Igor Munteanu, ex-ambasador al Republicii Moldova în SUA, care își exprimă punctul de vedere în privința însemnătății începerii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dar și despre gradul de pregătire a Moldovei pentru aceste complexe negocieri:

Ratings:

Iurie Barbaroș 2024-06-28 16:01

Climatul investițional poate fi îmbunătățit doar prin garantarea completă de către stat a valorii investiționale, prin implementarea unor politici fiscale favorabile, reducerea birocrației și asigurarea unui cadru legal stabil și transparent. Aceasta va oferi investitorilor încredere și predictibilitate, încurajând astfel investițiile pe termen lung și dezvoltarea economică sustenabilă. Se vor putea implementa aceste măsuri către 2030?